Sportivii Clubului Sportiv „Vulturi” din Drochia au avut parte de o experiență specială, odată cu vizita fostei sportive a clubului, Miroslava Cucul–Pînzaru, stabilită în prezent în Marea Britanie. În cadrul vizitei sale acasă, ea a susținut un master class de stretching și mobilitate, împărtășind din experiența acumulată în activitatea sa internațională și oferind sportivilor câteva sesiuni practice dedicate îmbunătățirii flexibilității și coordonării în sportul Dragon Boat.

În timpul lecțiilor, accentul a fost pus pe flexibilitate, mobilitate și controlul mișcărilor, elemente esențiale pentru sportivii care practică discipline cu vâsle.
Exercițiile de stretching contribuie la o mișcare mai eficientă a corpului, o mai bună coordonare a loviturilor de vâslă și o sincronizare mai bună cu ritmul echipei în barcă, aspecte care influențează direct viteza și performanța pe apă.

Miroslava Cucul-Pînzaru este arbitru internațional de gimnastică ritmică (FIG Brevet) și oficial al British Gymnastics. Ea activează în Cambridge, unde lucrează într-un laborator implicat în dezvoltarea vaccinurilor de terapie genică pentru tratamentul cancerului cerebral. Cu o experiență de 12 ani în antrenorat și arbitraj în Anglia, Miroslava a fost distinsă în anul 2024 cu titlul „England’s Judge of the Year” și în prezent activează ca Deputy Coach la Stars Rhythmic Gymnastics Club din Hertfordshire.
În timpul sesiunilor desfășurate la Drochia, sportivii clubului „Vulturi” au demonstrat motivație, disciplină și dorință de perfecționare. Atmosfera de lucru și nivelul de implicare al tinerilor sportivi au fost apreciate de Miroslava, care a remarcat energia și seriozitatea echipei.


„A fost o mare bucurie pentru mine să revin la Drochia și să lucrez cu sportivii clubului Vulturi. Am fost impresionată de motivația, forța și disciplina lor. Spiritul de echipă și dorința de a progresa creează un mediu care câștigă respectul oricărui antrenor sau specialist”, a menționat Miroslava Cucul-Pînzaru.
Vizita sa și sesiunile de antrenament organizate reprezintă o experiență valoroasă pentru sportivii CS „Vulturi”, contribuind la dezvoltarea lor fizică și la îmbunătățirea pregătirii sportive. Astfel de întâlniri cu specialiști cu experiență internațională oferă tinerilor sportivi inspirație și noi perspective pentru performanță.